La coafor era asteptata. Isi luase-n geanta bobocii roz de prins in par si in timp ce era gatita se privea in oglinda ca si cum s-ar fi vazut pentru prima data. Isi imaginease ziua nuntii din fir a par, stia exact cum o sa arate ea, florile, biserica. Doar de mire nu-si batuse capul sa si-l imagineze. Acum, ca-l stia, se mira ca nu e la fel de inalt ca Andi. Nici nu are ochii lui albastri. Nici vocea lui joasa, melodioasa, pe care i-a marturisit ca ar vrea sa se intinda ca o pisica. Cand a fost gata, i-au prins in par si voalul, acasa trebuia doar sa-si traga rochia de mireasa.
(Textele din categoria `24h` participa la concursul organizat de Calin Hera, 24 de ore. Intervalele nu sunt scrise in ordine, ceea ce-l face si mai provocator, atat pentru mine, cat si pentru voi, care trebuie sa puneti cap la cap fragmentele publicate in ordine aleatorie, sa va intrebati ce urmeaza si, in final, sa re-faceti puzzle-ul. Acesta este fragmentul PA pentru intervalul 10-11. Juriul e format din cititori, poate fi oricine, gasiti pe pagina lui Calin modalitatea de notare. Daca va place genul `proza arhiscurta`, va invit sa accesati pagina lui Calin si sa dati note. Eu vreau intotdeauna 10, bineinteles.)
(Iar Aici gasiti restul PA-urilor din povestea `24h`.)
Doar n-am sa mor aici! De copila o tiganca mi-a ghicit in palma c-o sa am barbat bogat si batran, copii multi si-o sa mor batrana, in patul meu. Or sa vina sa ma scoata si-o sa anuleze nunta si-o sa-l lase pe Dan si-o sa-l caute pe barbatul ala bogat si batran si-o sa inceapa sa faca multi copii. Respira greu si locul i se parea c-o striveste. Cum o strivea trupul masiv al lui Andi, respirand greu desupra ei. Il facuse sa geama cand topazul inelului ii intrase-n piele. Acum nu mai merita bijuteriile cu pietre pretioase lasate de bunica.
(Textele din categoria `24h` participa la concursul organizat de Calin Hera, 24 de ore. Intervalele nu sunt scrise in ordine, ceea ce-l face si mai provocator, atat pentru mine, cat si pentru voi, care trebuie sa puneti cap la cap fragmentele publicate in ordine aleatorie, sa va intrebati ce urmeaza si, in final, sa re-faceti puzzle-ul. Acesta este fragmentul PA pentru intervalul 22-23. Juriul e format din cititori, poate fi oricine, gasiti pe pagina lui Calin modalitatea de notare. Daca va place genul `proza arhiscurta`, va invit sa accesati pagina lui Calin si sa dati note. Eu vreau intotdeauna 10, bineinteles.)
(Iar Aici gasiti restul PA-urilor din povestea `24h`.)
N-am luat niciun premiu la concursul de proza arhiscurta de pe Trilema. Sunt profund dezamagita, am fost convinsa ca am avut niste texte excelente. Si la concursul 24h de la Calin Hera sunt pe ultimele locuri, ma gandesc ca poate nici nu mai are rost sa ma mai bag din moment ce ceea ce scriu n-are nicio valoare in ochii altora. In ochii mei are. Oricum, nu-mi place sa pierd. De fapt, nu stiu sa pierd si nici nu vreau sa invat.
Se crapa de ziua. Muncisera toata noaptea sa inlature molozul ca sa-si faca loc printre daramaturi. Scapasera toti, doar blestematul ala de conac vechi, care-i placuse ei atat de mult, cu iedera rosie tarandu-se pe pereti si meri la poarta, se prabusise. Se lovise la cap si avea picioarele strivite. Cu ochii larg deschisi privea albastru cealalta lume. Zambea. Andy culese trupul moale si cald inca. Scufundandu-si fata neagra in voalul insangerat, hohoti dupa mireasa lui. Inelul de logodna se rostogoli din palma inerta a femeii si disparu printre crapaturi.
(Textele din categoria `24h` participa la concursul organizat de Calin Hera, 24 de ore. Intervalele nu sunt scrise in ordine, ceea ce-l face si mai provocator, atat pentru mine, cat si pentru voi, care trebuie sa puneti cap la cap fragmentele publicate in ordine aleatorie, sa va intrebati ce urmeaza si, in final, sa re-faceti puzzle-ul. Acesta este fragmentul PA pentru intervalul 05-06. Juriul e format din cititori, poate fi oricine, gasiti pe pagina lui Calin modalitatea de notare. Daca va place genul `proza arhiscurta`, va invit sa accesati pagina lui Calin si sa dati note. Eu vreau intotdeauna 10, bineinteles.)
(Iar Aici gasiti restul PA-urilor din povestea `24h`.)
Pentru trei zile. Una deja a trecut. Ma rog, aproape. Elful e la Lisabona, in delegatie. L-am bruftuluit mult aseara, inainte de culcare, ca nu m-a luat si pe mine. As mai fi iesit si eu din casa, m-as fi plimbat de una singura prin oras, cumparand mici prostiutie, nu prea scumpe, ca oricum ar fi fost bani aruncati. Cred ca mi-ai fi cumparat cafea, ciocolata, o esarfa frumoasa, daca as fi gasit, si fara doar si poate as fi cautat si mi-as fi luat ceva dintr-un magazin esoteric, din ala cu feng shui, cristale, pendule, oracole, zodiace, lumanarele parfumate pentru aromaterapie si carti de tarot.
Apropos, de asta, sunt cuprinsa de un veritabil var esoteric. Atata dedicatie pe capul meu n-am mai vazut demult. Azi am petrecut toata dumineata sa imi caut niste deckuri pe net, sa mi le cumpar. Am gasit si unul nepublicat, pictat de cineva, care a fost atat de darnic incat a si oferit pe gratis downloadarea imaginilor. Imi pare tare rau ca nu e publicat, acum imi sucesc mintile cum as putea sa mi-l fac eu singura. Ma gandeam sa-l printez si sa-l lipesc pe niste carti de joc, dar facut de mana sigur va arata super-amatoristic. Inca mai caut variante. As putea sa-l printez direct pe carton fotografic si sa decupez, dar tocmai aici e veriga slaba, decupajul de mana da un contur jalnic. Si mie-mi plac contururile impecabile. Poate doar daca esti bine priceput cu foarfeca, dar nici asa nu prea cred. Cautarile mele de dimineata s-au materializat in cumpararea a doua deckuri. Si eram la un pas sa mi-l cumpar si pe al treilea, dar m-am abtinut. Deja am cumparat patru in decurs de doua saptamani. Unul mi-a si venit azi, Juliet Sharman-Burke-Caselli (cateva exemple de carti aici). Mai am trei pe drum. Sunt foarte pretentioasa si foarte conservatoare cand e vorba de deck-urile de tarot. Nu pot sa lucrez decat cu foarte putine din ele, doar daca au o imagistica realista, deosebit de calda, sa fie foarte armonios colorate si sa nu bata prea departe de simbolistica Rider – Waite. Imi plac cele desenate, pictate, aquarela sa fie la putere, fara elemente moderne. Nu le suport pe cele facute pe calculator sau pe cele care au poze cu oameni. De aceea am ramas profund impresionata de imagistica deckului Tarots of the Renaissance, cu desene excelente, usor idilice, si care-mi vine ca o manusa, l-am comandat azi si abia astept sa apara. Apoi, in acelasi ton, mi-am luat tot azi si un Hanson-Roberts. Iar un Universal Tarot e deja pe drum, comandat acum vreo saptamana, sper sa nu fiu dezamagita de el. Si mai sunt cateva care-mi plac dar le-am pus pe lista de asteptare, trebuie sa ma mai domolesc putin, oricat de mult mi-ar placea. Si mai am acasa deja trei deck-uri, o clona romaneasca RW, de la editura Steaua Nordului, excesiv colorata, tipator, pe care n-o pot folosi, ca ma zgarie pe retina. Apoi unul Fenton-Bale, absolut stupid, cu figuri inexpresive, pe care nu pun mana niciodata, nici macar n-am gasit vreo ilustrare pe net, am sa le fac eu niste poze sa le arat. Si un altul Sharman-Caselli, cel care s-a potrivit perfect naturii mele conservator-romantice si cu care ma si joc cand ma apuca. De aceea mi-am mai comandat unul, sosit azi, ca celalat devenise prea purtat.
Asadar, cam asta mi-a ocupat o buna parte din zi. Cealalta parte mi-am petrecut-o facand curat, spalat pe sus, pe jos, toate camerele, e asa un miros frumos in casa acum, de clor si alte solutii de spalat, yami-yami. M-am inteleptit cu motanul, mi-am dat seama ca daca am sa continui sa urasc parul de pisica, am sa continui sa-l privesc ca pe un neajuns in casa mea. De vreo saptamana, de cand a inceput perioada de tentativa de trai in armonie cu pisica, cand nu l-am mai atins nici macar c-o floare, mi-am schimbat putin perspectiva, altfel nu era chip sa-l mai tin. Am ajuns la acel common sense pe care adevaratii iubitori de animale il au deja. Mie mi-a lipsit pentru ca sunt deocamdata intr-un proces de invatare de a avea un pet. Deci, daca am o pisica in casa e normal sa am si par, pentru ca unei pisici ii cade parul, mai ales toamna si primavara. Nu e vina lui, e doar vina naturii. Prin urmare, ori accept sa am par pe jos si sa fac curat mai des, sa-l inlatur, ori dau pisicul. Fac curat mai des. Un pisic are reflexe si scurma in nisip, uneori si cate o jumatate de ora, cum face debilul meu, sa-si ascunda cacateii, aruncand tot nisipul pe afara. Ori ii iei o cacastoare acoperita, sa dea mai putin pe afara, ori dau pisicul. Iau cacastoare noua. Cam astea primele doua mari reguli de la sine stiute de altii, dar invatate cu greu de mine, pe care mi le-am insusit. Sa vedem ce urmeaza.
M-a vizitat iar Hassan, instalatorul. Mi s-a defectat robinetul de apa pentru masina de spalat acum vreo doua zile si abia azi a reusit sa apara. Acelasi Hassan care mi-a reparat tevile sparte in bucatarie anul trecut. Treaba de 2 minute, cat sa schimbe robinetul. Si pentru asta mi-am facut eu sange rau doua zile la rand ca n-am reusit sa spal nimic, sa-l pregatesc pe Elf. S-a dus saracul cu ce-a mai gasit curat prin dulapuri.
Si ma laudam eu ca m-as fi dus la Lisabona, dar cand m-a invitat Lia azi la ea, sa stau pana vineri, ca-i e frica sa doarma singura, am zis pas. Trebuia sa impachetez pisicul, sa ma impachetez pe mine, prea mult tambalau. I-am zis sa vina ea la mine, dar nici ea n-a vrut, ar fi fost prea departe de munca dimineata. Asa ca si eu, si ea, petrecem singurele zilele astea, ca Fret si-a luat liber restul saptamanii pentru studiile de master.
Incepand de azi. Am fost cu el l-a castrare. L-am lasat la clinica dimineata si l-am luat seara. I-am simtit lipsa in timpul zilei, nici macar la cine sa ma uit urat ca nu vrea sa stea cu mine n-am avut. Insa am avut emotii, ma gandeam c-o sa-l aduc tot speriat, insa era pe jumatate sedat, tot moale si cuminte, cand l-am luat in brate nu m-a impins si toata seara a stat pe langa mine, sugand din haina. Miroase frumos, a medicamente, l-au uns aia cu ceva, si desi m-au avertizat ca s-ar putea sa vomite si sa nu prea manance, nici pomeneala. Sa vad cum evolueaza maine, dar sunt increzatoare, ex-cotoiasul pare rezistent.
In dar de la Lia:
- cristale de cuart albe, roz si violet pentru purificare, dragoste si, respectiv, echilibru – cica as avea nevoie
- o lingura de lemn, causul stramb si coada in forma de frunza, cioplita de un copil necajit, pe care a cumparat-o doar ca sa aiba motiv sa-i dea niste banuti
- o cutie de desert tipic, crema-caramel, groaznic de buna, dar din care nu poti sa mananci mai mult de doua lingurite; seamana cu umplutura pe care o aveau bomboanele alea ieftine de pe vremea lui ceasca
- un parfum de camera cu miros de santal si doua betisoare parfumate, de ars
- o agenda cu citate in spaniola, pe care, dupa parerea Liei, ar trebui cica sa le inteleg
- o punguta cu mirodenii specifice locului, de pus pe friptura – asta-i mai mult pentru Elf
A? Cum suna? Bine de tot. Ce e cu adevarat de apreciat e ca au fost daruri personalizate, adica saraca si-a sucit mintile si s-a gandit la apucaturile noastre, la ce ne place, ca sa ne aduca ceva ce sa ne bucure cu adevarat. Stiu ca gestul conteaza, dar e cu totul altceva cand primesti un cec, na, ia ce-ti place tie, fata de atunci cand primesti ceva ales cu grija si cumparat cu gandul la tine. Hai ca incep sa-mi placa darurile.
In fata cinematografului, ea-l intampina zambind iar baiatul se apleca sub umbrela s-o sarute. Astia? Nu, marai el iritat. Roscovanul scutura nerabdator din cap. Cand ai sa te decizi, umblam deja de doua ore? Un barbat trecu in graba strada, acoperindu-si capul cu ziarul, sa se fereasca de ploaie. Asta? Nu, tipa la el nervos si lovi volanul cu pumnul. Cand alegi, trebuie sa iti placa sa-l ucizi, e ca dragostea, nu poate fi oricine, ii explica el, intorcand o privire calda spre roscovan. Se decise.
(Acest text participa la concursul de proza arhiscurta organizat pe Trilema.)
In casa miroase a tuica fiarta. Am de la tata o sticla de un litru de tuica facuta de el, pe care o pastram sa o scot la musafiri de seama. Adica din aia care n-au gustat niciodata asa ceva si in fata carora sa pot sa ma mandresc cu produsele noastre 100% naturale. Am avut de fapt dis-de dimineata oaspeti, Hex si Bong, care erau in drum inapoi spre casa, dupa ce fusesera, amandoi, sa o duca pe Sefa la aeroport. O fac intotdeauna pe taxiul pentru ea, e-o legatura stransa acolo, care trece cu mult peste granitele profesionale. Insa tuica n-am fiert-o pentru ei, desi le-am dat sa bea, au mirosit si nu s-au atins. Hex pentru ca trebuia sa conduca iar Bong, c-un inceput de raceala, nu avea chef de alcool de dimineata. Am fiert-o pentru Elf, racit bine de vineri, inca nu l-a lasat. Azi avea delegatie in Frankfurt dar nu s-a mai dus iar maine, daca stranuta si se smiorcaie la fel ca azi, nu-i dau voie sa se duca la munca. Mi-am amintit ca la raceala de om mare, mama fierbea tuica in care punea piper, cuisoare si zahar. Luai o dusca, ti se deschideau toti porii, te incalzeai si te simteai brusc mai bine. I-am facut de-un deget Elfului dar n-a baut decat jumatate, ca deja se cherchelise. Iar eu nici n-am pus limba. De la vaporii de alcool din casa am simtit ca imi bate la usa o durere de cap. E un miros placut totusi, intepator, spirtos, piperat, asa, ca de bodega pretentioasa.
Ma regasesc in ea, de data asta fara exceptii, de la inceput pana la sfarsit, ca si cum mi-ar fi fost trasa la indigo. Ceva uluitor, ma furnica degetele sa iau legatura cu ea dar pentru ca exista ceva ce totusi ma tine-n loc, inca n-o fac. Am dat peste textele unei tipe care scrie exact ca mine. Citesc si ma intreb daca nu am, mental, spiritual, o sora geamana. Pare crescuta cu acelasi bagaj cultural, are acelasi vocabular, aceleasi arhaisme, cu aceleasi traditii infipte in subconstient de mica, cu acelasi mod de exprimare. Ii citesc frazele cu uimire, de parca as citi ceva scris de mine si uitat. Aproape ca mi-e ciuda ca exista cineva care-mi seamana atat de nepermis de mult. Cred ca, daca prin reducere la absurd, ar ajunge sa citeasca scris ceva de mine, si ea ar ramane la fel de uimita si s-ar intreba cum e posibil. Nu stiu cum este. Probabil oamenii nu-s chiar atat de diferiti. Iar Internetul ne si ofera in ziua de azi ocazia sa dai mult mai usor peste cei cu care te ingemanezi oarecum. Tipa ma fascineaza pentru ca are curajul sa expuna tocmai acea fata a mea pe care prefer s-o tin la dos, din teama de ridicol, din teama de a nu-mi ruina imaginea de femeie cu picioarele pe pamant, practica, care nu mai crede in zane, acea parte cea idilica, naivuta, cu tristeti stravezii, cu aripioare, ingerasi, iubiri marete si crezuri rozalii. Cred ca e mai tanara decat mine si se afla la un stadiu pe care eu l-am depasit deja cu putin, cand idealismul diafan al copilariei incepea sa se scorojeasca pe margini, fara sa dispara insa definitiv niciodata. O urmaresc din umbra, fara sa-i dau niciun semn, cred ca mi-e frica ca pragmatismul meu dur, dupa care imi ascund ciuda ca am un miez atat de romantic-lesinator, sa nu loveasca prea tare, dintr-un reflex mai mult de automutilare, in sufletul ei prea plin de flori, de livezi, de fluturi si de iubiri albastre, profund si frumos regretate.
Nu am intalnit pana acum fruct, de fapt nu am intalnit niciun fel de mancare, care sa fie mai gretos decat avocado. Am cumparat unul de curiozitate si aseara l-am curatat si-am muscat dintr-o felie. Dupa ce am mestecat putin a trebuit sa-l dau jos din gura, exact cum basculeaza copii mancarea din gura cand nu le place. Are un gust greu de descris, intai aduce cu nuca verde dar dupa ce mesteci mai bine, capata o consistenta si-un gust lesios pe care nu l-am suportat. Stiam ca avocado se pune in mancare, din el se face guacamole, un soi de pasta foarte apreciata in bucataria mexicana. Nu pot sa ma abtin sa nu ma gandesc la ce gretoase ar putea fi acele feluri. Mare dezamagire. Nu m-as fi asteptat ca un fruct sa poata fi atat de insuportabil la gust. Fructele-s, nu-i asa, ultimul refugiu al papilelor gustative, agresate de toate gusturile astea artificiale. Deci cu avocado m-am lamurit. Denumirea suna bine, daca-s avea un catel, asa i-as pune numele. La gust zic pas.
Ieri am activat cartea de credit elfiana, dupa ce Elful m-a bazait la cap de o saptamana. Si cum eu sunt cea care se ocupa de chestiile plictisitoare, administrative, organizatorice, detalii sacaitoare, eu a trebuit sa fac si activarea. Mda, ma plang iar ca fac eu tot prin casa, insa pozitia mea vis-a-vis de cat de persecutata casnic ma simt nu e fixa. Variaza in functie de momentul zilei si de cat de multa treaba am facut. Sau nu. Aseara Elful era obosit si il incerca o raceala. Mi-a fost mila de el. Si l-am tinut si pana la doua la un film. Normal, eu eram bine mersi, dormisem trei ore la pranz. El insa avea ochii rosii de nesomn. Iar azi dimineata raceala-si facea loc si mai bine. I-am spus sa stea cateva ore si sa vina acasa, sa se refaca. Mai ales ca duminica trebuie sa plece in delegatie. De aceea aseara am considerat ca pe drept in cad mie in spate toate nimicurile casei, el saracul face destul ca se duce la munca si aduce bani, sa ma tina pe mine acasa. E randul meu sa fac ceva pentru el, daca tot eu sunt aia cu socotelile, atunci cam asa-i socoteala dreapta, fiecare cu portia si modul lui de input. Ei, si daca tot am activat cartea de credit, m-am gandit sa-i fac safteaua. Mi-am cumparat de pe Amazon un deck de Tarot. Asta dupa ce tot ieri, dar inainte sa vina Elful acasa si fara stirea lui, mi-am luat, folosind cartea mea de credit, un alt deck care mi-a placut. Nu stiu ce m-a apucat, am fost mana sparta si-am cedat tentatiilor. Ieri am avut ceva, doua comenzi intr-o singura zi, in total de vreo 25 de lire. Acum abia astept sa vina, sa ma uit la ele si sa-mi maresc pretioasa colectie.
Imi place Liviu Mihaiu, individul ala care face emisiunea `Verde-n fata`, de pe Realitatea (un exemplu, aici) Ii apreciez emisiunea pentru ca incearca sa responsabilizeze opinia publica de la noi, de o indiferenta infioratoare cand e vorba de mediu. Mi se rupe inima cand vad ca nu (mai) exista notiunea de maculatura, toate hartiile, ziarele, nu se aduna sa se recicleze, ci se arunca. La fel cu sticlele. La fel cu pet-urile. Totul se arunca, creand munti de gunoaie, de plastic. Si asa acoperim planeta cu plastic, cum zice Elf, macar in al 11-lea ceas sa incepem sa controlam fenomenul autodestructiv. Oamenilor pur si simplu nu le pasa. Nu le pasa daca lasa apa sa curga in nestire, luminile aprinse, calculatorul mergand. Atat timp cat sunt la munca si nu-s ei cei care trebuie sa plateasca, sunt complet indolenti, fac risipa fara sa se gandeasca ce inseamna asta. Insa nu de asta-mi place de Liviu (azi am aflat cum il cheama de fapt, cand am dat un search dupa emisiune). Imi place ca barbat, ca gen de barbat. Tin mine ca l-am mai vazut pe lat v in trecut, dar nu-mi amintesc exact in ce conjunctura. Poate-i actor sau a mai facut ceva showuri. Aduce putin cu blondutul bucalat din `Ani de liceu`, care iar mi-a placut si intra in acelasi `gen` de barbat. Mihai Constantin ii zice, acum l-am searchuit si pe el, vad ca a imbatranit dolofan. Dar cam asa imbatraneste tipul asta de barbat. Si de ce-mi place tipul asta? Ia, vremea introspectiei. Cred ca-mi plac pentru ca au o masculinitate linistita, increzatoare, care nu se simte amenintata si care nici nu simte nevoia sa se auto-demonstreze. Barbati cu aparenta bonoma, cu care mai mult ai sta la povesti pe blana de urs decat te-ai juca de-a femeia fatala; mucaliti, care te-ar lua peste picior si-n acelasi timp ti-ar intelege toate istericalele, fara sa le dea o importanta mai mica sau mai mare decat merita. Si pentru ca-mi par barbati care ar face fara probleme o familie, s-ar uita la sanii si picioarele lungi ce-ar defila prin fata lor, si-ar rade pe sub musteata, poate le-ar face din ochi dragutelor, dar n-ar calca stramb, ar ramane fideli cuplului, s-ar intoarce la barlogul lui, la femeia si puii lui, preferand caldura si stabilitatea caminului, decat vanatoarea altor caprioare.
